duminică, 15 septembrie 2019

Mini pizzete cu naut Sun Food, perfecte pentru pachetelul de scoala

Bine v-am găsit în noul an școlar dragi prieteni!
Eh, uite că a început școala...si cât de  repede a trecut vara😳... vorba aia de pe Facebook...nu am înțeles vacanța asta, trebuie să o repet😀😀. 
Am început cu o reteta, pachetelul de școală, pentru că Sun Food ne-a provocat luna aceasta la noi idei de mâncare pentru scolari.
Propunerea mea pentru pachețelul de școală este :mini pizzette cu năut Sun Food și salam. Sunt super delicioase și nu cred că există vreun copil care le-ar refuza în pachetul sau.
Aceste pizzette sunt foarte simplu de făcut, cu timp redus și ingrediente puține.
Trebuie doar să vă luați conserva de năut Sun Food de pe site-ul www.sunfood.ro și treaba este ca și făcută.
Vedeți ce alte conserve mai au și aici pe pagina lor de Facebook.
Un an școlar usor, mult succes și pachețele cât mai gustoase😋!
Enjoy!


Ingrediente:
-4 foi de tortilla (eu le-am cumpărat din Lidl)
- 1 cutie de năut Sun Food
- 200 gr. cașcaval ras
-1 lingură parmezan ras
-150 gr. salam
-ketchup
-1 lingură de pătrunjel tocat
-puțin piper
*Mai avem nevoie de:
- tavă pentru brioșe

Mod de preparare:
*Pentru început;
1.Preîncălzim cuptorul la 200 grade.
2.Desfacem conserva de năut Sun Food și o scurgem bine de zeamă. Punem năutul într-un castron și îl pudrăm cu puțin piper. Îl dăm deoparte.
3.Tăiem salamul cubulețe mărunte.
3.Amestecăm cașcavalul ras cu parmezanul.

*Asamblăm mini pizzetelle;
1.Așezăm o felie tortilla pe un blat de lemn și tăiem cu un inel de inox în cercuri medii, apăsând suficient de bine într-o mișcare ușoară de rotire până aceasta este decupată. Procedam la fel si cu celelalte foi.

2.Punem un cerc de tortilla în fiecare dintre cele 12 cavități ale tăvii de brioșe și apăsăm ușor pe mijloc pentru a se forma o gropită... să ii zic așa.
3.Punem în mijlocul fiecărei rondea de tortilla puțin ketchup, apoi câte o linguriță de boabe de năut, presarăm cașcaval amestecat cu parmezan, cubulețe de salam și în final presarăm puțin pătrunjel tocat.

4.Dăm tava la cuptor pana pizzettele sunt frumos rumenite.
5.După ce scoatem tava, le desprindem ușor din tavă și le așezăm pe un grătar.
6.Le servim simple, sau cu ketchup, atât acasă cât și în pachețelul de școală.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...