sâmbătă, 15 februarie 2020

Buchet din cake pops cu ananas, cadoul perfect pentru cei dragi♥️

Iată că am ajuns deja în luna februarie, luna în care iubirea primează.
Luna în care putem să oferim cele mai dulci și frumoase cadouri celor dragi.
Un astfel de cadou este și buchetul din cake pops cu ananas pe care-l-am pregătit și care arată absolut minunat, nu-i așa?
Se pregătește foooarte repede, ce este puțin mai migălos este decorarea lui. 
Am pregătit câteva bucăți de mini ananas, pe care le-am strâns într-un buchet. Efectul este Wauuu, are o tentă nostalgică și asemănarea cu un buchet real de flori este izbitoare. 
Oricine ar fi super încântat și cu zâmbetul pe buze de un astfel de cadou și reacția acestuia a fost una pe măsură, vă asigur😉! 
Am folosit ananas de la Sun Food. Alături de acestă conservă găsiți și multe alte sortimente pe site-ul www.sunfood.ro, sau pe pagina lor de Facebook.
Neapărat de încercat, așa că, puneți suflet și 
spor la treabă!

Ingrediente:
*Cake Pops
-1 blat de cacao (eu l-am pregătit pe acesta)
-1 conservă de ananas Sun Food
-1 lingură de unt
-1 linguriță esență de lămâie
-1 lingură de smântână grasă
*Pentru topping:
-ciocolată albă
-colorant galben
-colorant verde
*Mai avem nevoie de :
-bețe de frigărui (cam de 30 cm.)
-hârtie pentru împachetat flori
-sfoară

Mod de preparare:
*Pentru început... 
1.Pregătim un blat de pandișpan după ce rețetă doriți. Eu l-am pregătit pe acesta. După ce este gata, îl lăsăm sa se răcească.
2.Desfacem conserva de ananas Sun Food și o scurgem bine de zeamă.
3.Ananasul îl punem în vasul unui robot de bucătărie și îl mărunțim ușor, nu foarte tare.Stoarcem apoi bine ananasul cu mâna și îl punem departe.

4.Într-un castron mai mare, mărunțim bine blatul de pandișpan.
5.Adăugăm untul, ananasul Sun Food, esența, smântâna și omogenizăm totul bine cu un mixer până ne rezultă un amestec omogen și nelipicios.

6.Împărțim amestecul în bucăți mai mici, egale, cărora le dăm o formă rotundă și apoi ușor alungită asemeni unui ananas.
7.Așezăm fructele rezultate într-o tavă pe o hârtie cerată și dăm tava la congelator pentru vreo 30 de minute.

*Între timp pregătim frunzele de ananas asa:
1.Punem cam 50 gr. de ciocolată albă și o topim pe baie de abur.
2.Adăugăm un vârf de scobitoare de colorant verde și amestecăm bine până obținem o nuanță uniformă de verde.
3.Punem într-un poș ciocolata și trasăm ușor pe o hârtie cerată linii mai groase lungi cam de 2-3 cm., în acest fel încercând să formăm petalele din mănunchiul de frunze al unui ananas.Când am terminat cu ele le lăsăm să se întărească.
4.Punem alte cam 200-250 gr. de ciocolata albă la topit pe baie de abur și le topim. Adăugăm un vârf de scobitoare de colorant portocaliu și amestecăm energic până obținem o culoare uniformă.
5.Punem la topit alte 50 gr. de ciocolată în care punem puțin colorant galben. Cu această culoare vom trasa liniile de pe ananas.

*Asamblăm frigăruile;
1.Scoatem de la rece bucățile de ananas, luăm câte o bucată de ananas și înțepăm câte o frigăruie în parte mai lată a fructului.
2.Scufundăm prin ciocolată portocalie fiecare fruct, scurgem bine de surplus și apoi punem frigăruia pe o hârtie cerată să se întărească.
3.Punem într-un poș cu vârf foarte subțire ciocolata galbenă și după ce s-a întărit ciocolata de pe toate bucățile de ananas, trasăm pe toată suprafața lor, în fir subțire, linii din care să ne rezulte romburi. Încercăm sa imităm modelul în carouri al fructului.
4.În final, lipim frunzele la capătul opus frigăruii, ajutându-ne de puțină ciocolată topită.Le lăsăm să se întărească complet.
5.Facem apoi buchetele mici din 5 frigărui pe care le Prindem strâns cu folie alimentară.
6.Când am terminat cu toate, unim mini buchetele și formăm un buchet mare.
7.Învelim buchetul de cake pops cu ananas în hârtie colorată de care doriți și gata, cadoul dulce este pregătit pentru a fi oferit celor dragi și menit să aducă ceva dulce în viața lor,
dar și zâmbetul pe buze 💋.
Poftă dulce vă doresc și nu uitați... Să iubiți 💕!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...