miercuri, 23 noiembrie 2016

Gustari din ciuperci umplute cu crema usturoiata de naut si porumb

Pentru ca suntem in post si pentru ca luna aceasta usturoiul este la putere in mancarurile noastre, am pregatit pentru voi o reteta marca Sun Food super delicioasa.
Niste gustari din ciuperci umplute cu crema usturoiata de naut si porumb, rapide si perfecte pentru orice ocazie.
Cele mai grozave conserve de naut si porumb le gasiti pe site-ul www.sunfood.ro ,  dar si pe pagina lor de facebook.
Se fac foarte repede, asa ca, mie imi ramane sa va urez spor si pofta mare😉

Ingrediente:
-1 conserva de naut Sun Food
-1/2 conserva de porumb Sun Food
-1 legatura de ceapa verde daca gasiti, sau in lipsa ei o ceapa alba
-aprox. 20 ciuperci champignion mai mari
-4 catei de usturoi
-1 lingura generoasa de marar tocat
-2 linguri seminte asortate de floarea soarelui si de susan
-1 pachet aluat foietaj
-sare si piper
-ulei de masline
Mai avem nevoie de:
-1-2 linguri de seminte pentru presarat deasupra gustarilor.

Mod de preparare:
*Pentru inceput...
1.Pornim cuptorul la treapta medie.
2.Pregatim o tava si punem in ea hartie de copt.
3.Ceapa verde o taiem rondele fine, sau cea alba o taiem cubulete marunte.
4.Mararul il tocam marunt.
5.Usturoiul il curatam de coaja si il dam pe razatoarea mica.
6.Ciupercilor le indepartam coditele.Palariile le pudram cu sare si piper, iar coditele le taiem cubulete marunte.
7.Desfacem conserva de porumb Sun Food si o scurgem de apa.Punem jumatatea deoparte intr-un castronel.
8.Desfacem si conserva de naut Sun Food si scurgem zeama.Punem nautul intr-un castron si il dam deoparte.

*Acum pregatim umplutura gustarilor;
1.Intr-o tigaie punem putin ulei de masline si prajim palariile ciupercilor pana acestea sunt frumos aurite.Le scoatem pe un blat de lemn si le lasam deoparte.
2.In aceeasi tava adaugam coditele de la ciuperci si ceapa.
3.Dam tigaia la foc mediu si lasam sa se prajeasca totul la foc lejer pana aceastea se inmoaie si scade lichidul care s-a format.
4.Cand ciupercile sunt rumenite, le condimentam cu sare si piper si apoi tragem tigaia deoparte.

5.Mixam nautul foarte bine pana ne rezulta o pasta fina.

6.Adaugam la pasta de naut ciupercile rumenite, usturoiul pisat, mararul tocat, amestecul de seminte si porumbul din conserva Sun Food.

7.Condimentam bine cu sare si piper si amestecam pana obtinem o pasta cremoasa.
8.Punem castronul deoparte.

*Acum pregatim asamblarea gustarile.
1.Luam cate doua palarii de ciuperci si punem in scobitura lor cate o lingurita de crema usturoiata de naut si porumb.
2.Lipim cele doua palarii intre ele si presam usor ca fie cat mai bine sigilata crema inauntru.
3.Cand am terminat de umplut toate palariile, desfacem aluatul foietaj din ambalaj.
4.Il intindem pe masa pudrata lejer cu faina si il aplatizam foarte usor cu sucitorul.
5.Taiem foaia in cuburi mari cam de 10/10 cm.
6.In mijlocul fiecarui patrat asezam cate o bucata de ciuperci umplute cu crema.
7.Ridicam colturile aluatului in sus si incercam sa sigilam inauntru cat mai bine ciupercile cu umplutura presand usor cu degetele.
8.Asezam fiecare gustare in tava pregatita anterior si le pensulam deasupra cu putina apa.

9.Presaram semintele deasupra si apoi dam tava la foc iute pana gustarile sunt frumos aurite.
10.Intoarcem tava daca este cazul in timpul coacerii in asa fel incat sa se rumeneasca frumos pe toate partile
11.Cand sunt gata le scoatem din cuptor si le lasam sa se raceasca.
12.Se pot servi si fierbinti...sau reci, fiecare cum doreste, sau pofteste.
13.Alaturi de legume, sau sosuri diferite, aceste gustari sunt super delicioase.
Pofta mare va doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...