vineri, 15 noiembrie 2019

Brioche cu rosii Sun Food si usturoi

Bine v-am găsit dragi prieteni!
Mai avem puțin și vine Crăciunul, dar până atunci, așa cum v-am obișnuit, luna noiembrie este musai să vă prezint o rețetă cu usturoi. 
Am ales să pregătesc o brioșă care ne place tare mult, unde gustul unic de usturoi se îmbină perfect cu aroma roșiilor cuburi Sun Food. 
Se pregătește repede, aveți doar de așteptat puțin după aluat, dar credeți-mă, merită așteptarea. 
Când sunteți hotărâți să o pregătiți, găsiți roșiile și o mare varietate de alte conserve pe site-ul www.sunfood.ro, sau pe pagina lor de Facebook. 
Enjoy! 


Ingrediente:
*Aluat:
-550 gr. făină albă de 000
-2 1/2 linguri de drojdie uscată
-200 ml. lapte încălzit
-2 linguri zahăr
-1/2 linguriță sare
-2 linguri frunzulițe de cimbru
-2 ouă la temperatura camerei
-90 gr. unt la temperatura camerei
*Umplutură:
-1 conservă de roșii Sun Food
-puțin ulei de măsline
-1 lingură frunzulițe de cimbru
-sare și piper
-1 căciulie de usturoi
-2 linguri de brânză Riccotta
*Topping:
-1 ou bătut cu 1 lingură de apă
-sare pretzel
Mod de preparare:
*Pregătim aluatul:
1.Într-un bol mai mic amestecăm drojdia, laptele și o lingură de zahăr.Amestecăm energic și apoi lăsăm să stea 10-15 minute până deasupra se formează o spumă.
*Între timp... 
1.În alt bol pentru mixer punem făina, cealaltă lingură de zahăr și frunzulițele de cimbru. Pornim mixerul cu paleta de aluat și omogenizăm ușor.
2.Adăugăm ouăle, amestecul de drojdie și pornim mixerul la viteza mică cam 2-3 minute până amestecul începe să se lege.
3.Mărim viteza la mediu și mixăm alte 10 minute până aluatul începe să capete o consistentă elastică.
4.Reducem viteza la minim, adăugăm untul pe rând, așteptând după fiecare priză ca acesta să se încorporeze bine și abia apoi adăugăm următoarea priză. Acest proces poate dura 3-4 minute.
5.După ce untul este încorporat, mărim viteza la mediu și mixăm alte 5 minute până aluatul este moale, mătăsos și foarte uniform omogenizat.
6.Dăm aluatului formă de bilă, îl punem într-un castron uns cu puțin ulei și apoi îl acoperim cu un prosop. Îl lăsăm într-un loc cald până își dublează volumul, aproximativ 1 1/2 ore.

7.După ce aluatul a crescut, îl răsturnam pe o hârtie de copt pudrată lejer cu făină și îl întindem puțin în formă dreptunghiulară. Îl acoperim cu o folie alimentară și îl dăm la rece pentru o oră ca să îl pregătim de rulare.
*Între timp pregătim umplutura de roșii cu usturoi:
1.Pornim cuptorul la 220 grade.
2.Cu un cuțit bine ascuțit tăiem partea superioară a căciuliei de usturoi.
3.Așezăm usturoiul pe o folie alimentară, îl stropim cu ulei de măsline și îl dăm la cuptor pentru 45 de minute, până fiecare bucată începe să se caramelizeze.
4.Scoatem usturoiul din cuptor și îl lăsăm să se răcească complet.

5.Stoarcem cu mâna interiorul usturoiului într-un castron mic și apoi îl sfarmăm cu o furculiță.Lasăm deoparte.
6.Rasturnăm conserva de roșii într-o tigaie cu puțin ulei de măsline.
7.Adăugăm frunzulițele de cimbru, sare, piper și lăsăm să fiarbă la foc mediu până lichidul scade, uleiul iese deasupra și se formează un sos gros.

8.Tragem sosul de roșii de pe foc, îl lăsăm să se răcească complet și apoi îl amestecăm cu branza și cu usturoiul.

9.Scoatem aluatul de la rece, îndepărtăm foliile și îl răsturnăm pe masa pudrată lejer cu făină.
10.Întindem o foaie cu dimensiunea aproximativă de 60/40 cm.
11.Răsturnăm umplutura deasupra foii de aluat și o întindem uniform cu o spatulă pe toată suprafața.
12 Începem să rulăm aluatul pe lungime. În final obținem un rulou lung, asemenea unui salam.
13.Lăsăm o margine întreaga cam de 3-4 cm. la un capăt și apoi, cu un cuțit bine ascuțit tăiem ruloul obținut în două, pe lungime.
14.Prindem de cele două bucăți rezultate și le întoarcem cu umplutura în sus, apoi începem ușor să le răsucim.
15.Modelăm rotund ca și o coroniță împletitura formată și o așezăm într-o tigaie care se poate da la cuptor, sau într-o tava rotundă în care am pus hârtie de copt.

16.Ungem cu oul bătut, presarăm deasupra sare pretzel și dăm tigaia la cuptor pentru 45 de minute, sau până aceasta este aurie și bine pătrunsă.
17.Când este gata scoatem brioche cu roșii și usturoi de la cuptor și o servim caldă , dar este la fel de gustoasă și rece.
Poftă mare vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...