marți, 13 august 2019

Salata de vara cu naut Sun Food si dovlecei

Plin sezon de vară , plin sezon de fructe și legume!
Îmi place perioada aceasta a anului deoarece nu trebuie să îmi bat capul cu ce o să pregătesc de mâncare. 
O salată este mereu bine venită și nu mai vorbesc de cât este de sănătoasă. 
Salata cu năut, dovlecei, ardei și brânză telemea poate fi servită în orice moment al zilei, se face repede și este super gustoasă! 
Legume, năut de la Sun Food, o explozie de arome, vitamine... per total, sănătate curată. 
Găsiți și voi năutul pe site-ul www.sunfood.ro, sau pe pagina lor de Facebook. 
Enjoy!

Ingrediente:
-1 cutie de năut Sun Food
-1 dovlecel potrivit de mare
-2 ardei grași verzi
-1 legătură de mărar
-1/2 lămâie
-1/2 lime
-sare și piper
-4-5 linguri ulei de măsline
-50 gr. telemea (eu am folosit de capră)

Mod de preparare:
*Pentru început;
1.Spălăm toate legumele.
2.Ardeii îi curătăm de semințe. Unul îl tăiem în două și apoi pe lung în fâșii subțiri. Al doilea îl tăiem cubulețe mărunte.
3.Dovlecelul îl tăiem rondele subțiri și le pudrăm cu sare.
4.Mărarul îl tocăm mărunt.
5.Desfacem conserva de năut și o scurgem bine de zeamă. Punem năutul deoparte.
*Pregătim salata;
1.Într-o tigaie grill rumenim dovlecelul pe ambele părți. Îl scoatem din tigaie și îl punem deoparte.
2.Adăugăm apoi în tigaie ardeii fâșii, ardeii cubulețe și îi condimentăm cu sare și piper.
3.Îi rumenim și pe ei până se înmoaie ușor, după care, îi răsturnăm într-un castron.
4.În tigaie adăugăm cam 4-5 linguri ulei de măsline și punem în tigaie năutul.
5.Îl condimentăm cu sare, piper și îl rumenim ușor până devine auriu.
6.Adăugăm peste năut feliile de dovlecei, ardeii, mărarul tocat, sare, piper dacă mai este cazul și mai lăsăm la foc iute 2 minute scuturând energic de tigaie până se îmbină toate ingredientele.

7.Tragem tigaia deoparte, punem salata cu năut în farfurie, răzuim brânză telemea, scurgem puțină zeamă de lămâie, zeama de lime si servim.
Poftă mare vă doresc! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...