Cu conservele de sardine in ulei vegetal cu lamaie de la Podravka, am pregătit niște foietaje super delicioase, perfecte pentru varii ocazii:fie la picnic, fie ca o simplă gustare, fie chiar și pentru mic dejun, prânz sau cină.
Ușor de pregătit, relaxant de savurat, pudrate lejer cu condiment pentru peste, le găsiți și voi aici, pe site-ul www.podravka.ro, alături de o gama diversificată de alte produse.
Enjoy!
Ingrediente:
-1 pachet aluat foietaj 400 gr.
-1 legătură de ceapă verde
-1 legătură de mărar
-5 ciuperci champignion
-2 căței de usturoi
-2 conserve de sardine s limunom de la Podravka
-1 lingurita Vegeta Natur, condiment pentru pește
-puțin ulei de măsline
-1-2 lămâi
-1 gălbenuș de ou și o lingură de lapte
-sare și piper
-câteva fire tocate de mărar verde și răzătură de lămâie pentru decor
Mod de preparare:
*Pentru început...
1.Tăiem ceapa rondele mărunte.
2.Usturoiul îl curătăm și îl dăm prin răzătoarea mică.
3.Ciupercile le tocăm mărunt.
4.Mărarul îl tăiem mărunt.
5.Desfacem conservele de sardine Podravka și scurgem lichidul într-un castronel.
*Pregătim amestecul de ceapă și ciuperci;
1.Punem într-o tigaie puțin ulei de măsline și adăugăm ceapa la călit.
2.O lăsăm cam 1 minut până se înmoaie ușor, apoi adăugăm usturoiul, ciupercile tocate, sare, piper după gust, zeama de la conservele de pește și călim totul la foc mediu până ciupercile sunt pătrunse și scade lichidul care s-a format.
3.Adăugăm la final mărarul tocat mărunt și tragem tigaia de pe foc. O lăsăm deoparte.
*Asamblam foietajele;
1.Desfacem aluatul foietaj și îl întindem pe masa pudrată lejer cu foarte puțină făină.
2.Îl tăiem cu un cuțit bine ascuțit în dreptunghiuri cu dimensiunea aproximativă de 15/5 cm.
3.Așezăm bucățile într-o tavă de cuptor, căptușită cu hârtie de copt.
4.Crestăm ușor cu un cuțit ascuțit de jur împrejur o margine fină la fiecare dreptunghi cam de 1 cm.Mijlocul îl înțepăm cu o furculiță.
5.Ungem marginea rezultată cu gălbenușul de ou bătut ușor cu o lingură de lapte.
6.În mijloc, întindem pe fiecare bucată amestecul de ceapă și ciuperci.
7.Deasupra, așezăm câte 2-3 bucăți de sardine din conserva Podravka si le pudram cu putina Vegeta, condiment pentru pește.
8.Dăm tava la cuptor, la foc iute, până foietajele sunt frumos rumenite, apoi scoatem tava.
9.Presărăm mărar tocat și lămâie răzuită deasupra și servim foietaj ele calde, sau reci, cu lămâie stoarsă.
Poftă bună vă doresc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu