În plin sezon de lucru, când totul se face pe fugă, pentru a profita cât mai mult de vremea bună și de timp liber, eu cred că merge de minune o tartă rapidă cu fructe tropicale si piersici Sun Food.
Super gustoasă si tare arătoasă, această tartă se pregătește foarte repede și este perfectă pentru orice masă din orice moment al zilei.
Am folosit cu drag fructe tropicale și piersici de la Sun Food.
Găsiți și voi o mulțime de conserve aici, pe site-ul www.sunfood ro, sau pe pagina lor de Facebook.
Enjoy!
Ingrediente:
*Aluat:
-400 gr. aluat foietaj
-1 ou ( pentru uns marginile)
*Cremă :
-750 ml. lapte
-3 gălbenușuri ou
-120 gr. zahăr
-60 gr. amidon
-puțină sare
-1 linguriță esență de vanilie
*Topping:
-1 cutie de fructe tropicale Sun Food
-1 cutie piersici Sun Food
-2 lingurițe esență de vanilie
-zeama de la o lămâie
-câteva frunzulițe de mentă tăiate mărunt
*Pentru decor:
-câteva frunzulițe de mentă
Mod de preparare:
* Pregătim crema;
1.Punem într-un castron laptele și îl batem bine cu un tel împreună cu gălbenușurile.
2.Separat amestecăm într-un castronel amidonul cu zahărul și cu puțină sare.
3.Adăugăm la amestecul de amidon, pe rând, mixtura din lapte cu gălbenușuri. Ne va rezulta o compoziție fluidă.
4.Transferăm totul într-o cratiță pe care o dăm la foc.Când va începe sa fiarbă amestecul se va îngroșa.
5.Lăsăm să fiarbă la foc lejer, amestecând continuu cam 5 minute.După acest timp, crema rezultată va avea o consistență grosuță, omogenă.
6.Tragem cratița de pe foc și adăugăm esența de vanilie.Amestecăm bine și apoi acoperim cratița cu o folie alimentară pentru a nu face crustă.Lăsăm să se răcească.
*Pregătim topping-ul de fructe Sun Food;
1 Desfacem cutia de fructe tropicale și cea de piersici Sun Food și le scurgem bine de zeamă.
2.Fructele le punem în 2 castroane separate și le stropim cu zeama de lămâie și cu esența de vanilie.
3.Piersicile le tăiem felii fine. Punem apoi fructele departe.
* Pregătim tarta;
1.Desfacem aluatul foitaj și îl întindem pe o hârtie de copt.Il tăiem în două, vom pregăti 2 tarte de mărime medie.
2.Așezăm foile de aluat rezultate într-o tavă de cuptor.
3.Tăiem cu un cuțit bine ascuțit de jur împrejur la suprafață aluatul o margine cam de 1.5 cm.
4.Întindem pe mijloc crema și o nivelăm cu o spatulă.
5.Așezăm pe lățime, un rând de felii de piersici și apoi un rând de fructe tropicale.Continuăm să alternăm fructele până se termină toate și tartele sunt umplute de fructe.
6.Pensulăm apoi marginile cu oul bătut.
7.În final, presărăm deasupra menta tocată și dăm tava la cuptor.
8.Lăsăm cam 30 de minute, sau până tarta are o culoare aurie.
9.O scoatem, o lăsăm să se tempereze, o decorăm cu frunzulițe de mentă, după care, o tăiem triunghiuri și o servim.
Poftă mare vă doresc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu