duminică, 27 noiembrie 2016

Placinte umplute cu branza de oi, marar si salata verde

Placinte umplute cu branza de oi, marar si salata verde''...sunt o combinatie delicioasa, va spun io sigur😋
Enjoy!
Ingrediente:
Aluat:
-650 gr. faina alba
-30 ml. ulei
-100 ml. apa calduta
-100 ml. lapte caldut
-1 lingurita sare
-1 lingurita de zahar
-30 gr. drojdie proaspata
-inca 50 de ml. de apa calduta
Umplutura:
-100 gr. branza de oaie cat mai piscatoare
-1 lingura de marar tocat
-1 salata verde potrivit de mare
Mai avem nevoie de:
-ulei pentru copt
-smantana pentru servit(optional)

Mod de preparare:
Aluat:
1.Punem faina intr-un castron mai mare.
2.In alt vas mai micut, amestecam drojdia cu sarea, zaharul si cu cei 50 de ml. de apa, pana se dizolva drojdia.
3.Facem un cuib in mijlocul gramezii de faina in care turnam amestecul de drojdie.Invartim usor cu o lingura, incercand sa incorporam si putina faina de pe margini, pana obtinem o maia mai grosuta.Acoperim vasul si lasam sa stea la dospit cam 30 de minute.
4.Dupa acest timp adaugam uleiul, apoi treptat 100 ml. de apa calduta si 100 ml. de lapte caldut.Framantam bine pana ne rezulta un aluat usor elastic si potrivit de tare, nicidecum moale.Daca ni se pare prea moale, mai adaugam putina faina pana ajunge la consistenta specificata.
5.Acoperim vasul cu un prosop si il lasam la dospit cam 30 de minute, pana aluatul isi dubleaza volumul.

*Incepem apoi prin a pregati umplutura de branza asa:
1.Branza de oaie o framantam bine cu mararul tocat marunt si cu salata verde taiata fidelute foarte fine.
2.Cand am momgenizat totul bine, punem vasul deoparte.

*Acum incepem sa pregatim placintele asa:
1.Dupa ce a dospit aluatul, va avea un aspect aerat, foarte placut.Il rasturnam pe masa pudrata lejer cu faina.
2.Rupem aluatul in mingiute potrivite, cam cat o mandarina.Le lasam sa stea asa la dospit pentru 15 minute.
3.Pudram masa cu faina, aplatizam usor cu mainile o mingiuta de aluat, punem pe o laterala o lingura de umplutura de branza, apoi impachetam placinta ca un portofel.Presam bine pe margini cu degetele in asa fel incat sa sigilam bine compozitia inauntru.
4.Mai pudram masa cu putina faina daca este necesar si cu o merdenea intindem placinta foarte subtire dupa marimea tavii in care o sa o coacem.
5.Intr-o tava incinsa punem putin ulei, apoi punem placinta, o lasam sa se coaca pana este aurie si inainte de a o intoarce pe cealata parte,  pensulam peste placinta cu putin ulei.
6.Le coacem pe rand, daca aveti spor puteti pune doua tavi, merge mult mai repede.
7.Dupa ce sunt gata de copt, putem sa le savuram:-)))
Calde sau reci, imbibate in smantana... sunt delicioase!!!
Va doresc pofta mare!!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...