luni, 4 noiembrie 2013

Gnocchi Mac&Chesse


Un alt preparat ''Gnocchi Mac&Chesse, o gustare delicioasa pe care am dus-o la Sunday Lunch, la Diana @ Disturbingly Delicious.
Savurati cu placere:)
Ingrediente:
-300 gr.paste Gnocchi
-200 gr.cascaval
-100 gr.mozzarella
-300 gr.piept de pui
-100 gr.boabe de porumb
-150 gr.rosii cherry
-1 broccoli potrivit
- 100 ml.lapte
-1 catel de usturoi
-2 lingurite de capere
-1 lingura pasta de ardei
-ulei de masline
-sare si piper
-verdeata pentru decor

Mod de preparare:
1.Punem pieptul de pui la marinat in lapte pentru 15 minute.Dupa acest timp il luam, il scurgem, il stergem bine cu un prosop de hartie, il condimentam cu sare, piper si il punem la prajit, la foc mic, intr-o tigaie in care am pus putin ulei de masline.Cand este gata il scoatem si il taiem in cuburi potrivit de mari.Il punem deoparte.
2.In uleiul ramas adaugam catelul de usturoi zdrobit.Il lasam cateva secunde, dupa care punem rosiile cherry si  pasta de ardei.Calim totul impreuna 1-2 minute, apoi luam tigaia de pe foc si o punem deoparte.
3.Intr-o craticioara punem apa la fiert cu sare.Cand fierbe, punem broccoli desfacut in buchetele mai mici.Il lasam sa fiarba la foc potrivit pana este patruns, dupa care il strecuram si il dam sub jet de apa rece.Il punem deoparte.
4.Intr-o oala punem apa cu sare, o punem pe foc si o aducem la fierbere.Punem pastele si le fierbem pentru 8 minute, dupa care le strecuram bine.
5.Intr-o tigaie mai mare, punem putin ulei de masline , pieptul de pui, buchetelele de broccoli, boabele de proumb, pastele, caperele, usturoiul si rosiile din tigaie, sare si piper dupa gust.Le infierbantam foarte bine amestecand usor, apoi luam tigaia de pe foc.
6.Cat timp amestecul este fierbinte, punem in tigaie jumatate din cascavalul ras, mozzarella taiata cubulete marunte si amestecam totul usor.

7.Punem in forme ceramice sau vase ramekin compozitie de paste, presaram deasupra restul de cascaval ras, aseazam formele intr-o tava mai mare si dam tava la cuptor, la foc iute pana se topeste branza.
8.Servim gnocchi Mac&Chesse fierbinti, direct din forme, decorate cu patranjel verde.
Pofta mare va doresc!



6 comentarii: