marți, 29 august 2017

Crostini Party


Party Crostini cu dulceața de roșii, crema de năut, piersici, ananas caramelizat și topping-uri diverse...reteta cea mai rapida, usoara si perfecta pentru un picnic, o petrecere, o zi de sarbatoarea ca si aceasta, sau chiar o simpla iesire cu prietenii.
Pregătiti o dulceata de rosii din conserva de roșii cuburi de la Sun Food, o crema de năut, o crema de brânză cu verdeturi si o salata de vinete.
Diferite topping-uri deasupra, o pâine de calitate și bineînțeles conservele Sun Food.
Cam de astea aveți nevoie ca in doi timpi si trei mișcări sa obțineți cele mai gustoase crostini sărate, sau dulci.
Câteva plante aromatice o sa facă diferența, așa ca, nu ezitați sa le folosiți.
Dacă preferați crostini dulci, atunci aveți nevoie doar de piersiciananas de la Sun Food și frișcă de casă.
Musafirii vor fi încântați de acest curcubeu culinar.
Ah...si nu uitati sa faceți o vizită prietenilor de la www.sunfood.ro,  sau pe pagina lor de Facebook.
Va doresc pofta mare si petreceri frumoase!


Ingrediente:
-32 felii de pâine
Crostini dulci:
-1 conservă de piersici Sun Food
-1/2 conservă de ananas rondele Sun Food
-1 lingură de zahăr
-2-3 linguri miere de albine
-câteva alune glazurate picante, ușor zdrobite
-frunzulițe de mentă
-crenguțe de cimbrișor
Frișca de casă :
-100 ml. smântână grasă
-4 linguri de zahăr
-1/2 lingurita esenta de vanilie


Mod de preparare:
*Pregătim piersicile și ananasul Sun Food caramelizate;
1.Punem jumătățile de piersici și rondelele de ananas Sun Food bine scurse de zeamă intr-o tigaie grill bine încinsă.
2.Adăugăm lingura de zahăr și le lăsăm sa se caramelizeze până sunt frumos aurite.
3.Le scoatem pe o farfurie si le lăsăm la răcit.
4.Ungem crostini cu frișcă de casă, punem peste fiecare câte o bucata de piersică caramelizată, presarăm câteva alune glazurate, stropim cu putina miere și decoram cu o crenguța de cimbrișor.
5.Pe altă bucată de pâine crocantă așezăm o rondea de ananas caramelizat, stropim cu miere de albine  si punem câteva frunzulite de mentă.
*Pregătim frișca de casă;
1.Batem smântâna cu zahărul până se îngroașă și devine spumă.
2.Păstrăm la rece până in momentul utilizării.

Crostini sarate:
Dulceața de roșii:
-1 conservă de roșii cuburi Sun Food
-200 gr. zahăr
-2 linguri zeamă de lămâie
-1 lingură paprika afumată
-1 linguriță ghimbir măcinat
-1/4 lingurită chimin măcinat
-1/2 linguriță scorțișoară
-1/4 linguriță pudră ardei iute
-1/4 cuișoare măcinate
Mod de preparare...dulceața de roșii;
1.Desfacem conserva de roșii cuburi Sun food și o răsturnăm într-o cratiță.
2.Adăugăm zahărul, condimentele și fierbem totul la foc iute timp de 1 minut ca să se activeze pectina din roșii.
3.Reducem focul la minim și apoi lăsăm să fiarbă liniștit pentru 40 de minute până dulceața se îngroașă.
4.Când este gata, oprim focul și tragem cratița de pe foc.

NOTE:
1.Dacă dorim sa folosim dulceața si pentru păstrare, atunci o turnam în borcane bine sterilizate și fierbem  borcanele pentru 30 de minute în baie de apă.
2.Oprim focul și lăsăm borcanele în apă pana apa se răcește complet.
3.Le punem apoi la păstrat în cămară.

*Cremă de năut:
-1 conservă de năut Sun Food
-1 cățel de usturoi
-1 lingură de pătrunjel tocat mărunt
-1 linguriță ceapă roșie
-2 linguri de smântână
-sare și piper
Mod de preparare...crema de năut;
1.Punem năutul intr-un vas împreună cu sare, piper, usturoiul și blendam totul până obținem o cremă omogenă.
2.Adăugăm smântâna, ceapa, verdeața, amestecăm bine și apoi dăm deoparte.

*Crema de brânză;
-100 gr. brânză fină de vaci
-5 triunghiuri brânză topită
-1 lingură pătrunjel tocat fin
-1 lingură smântâna grasă
-1 vârf de cuțit piper măcinat
-sare dupa gust, daca mai este cazul
Mod de preparare... crema de brânză:
1.Amestecăm toate ingredientele într-un castronel până obținem o cremă foarte fină.
2.O punem la rece până pregătim crostini.

*Năut prăjit;
-1 conservă de năut Sun Food
-1 lingură amestec de condimente ( boia, sare, piper, coriandru pudră, usturoi pudră, pătrunjel uscat)
-1 lingură ulei de măsline
Mod de preparare...năut prăjit;
1.Punem uleiul la încins într-o tigaie și adăugăm năutul bine scurs de zeamă și condimentele.
2.La foc iute prăjim năutul amestecând constant în tigaie.
3.Când este frumos rumenit, tragem tigaia de pe foc.

*Salata de vinete;
Mod de preparare...salata de vinete;
... la fel cum o facem acasă.

*Mai avem nevoie pentru topping de:
-1/2 conservă de porumb Sun Food bine scurs de zeamă
-2 ouă fierte curățate de coajă și tăiate în jumătate
-30 gr. parmezan ras
-1 morcov mic dat prin răzătoarea mare
-1 mână mazăre verde ușor fiarta în apa cu sare
-1 ceapă roșie tăiată rondele foarte subțiri
-2 ridichi tăiate rondele subțiri
-1 ardei tăiat fâșii fine
-salata verde creață ruptă bucatele mici
-3 morcovi mici ușor căliți în ulei de măsline și apoi condimentați
-câteva frunzulițe de salvie, cimbru, pătrunjel, mărar, oregano, fire de chives, semințe de mărar

*Asamblam crostini;
Nota:Pâinea pentru crostini am pregatit-o eu acasa, dar puteți folosi ciabatta care este super, sau orice altfel de baghete.

1.Taiem felii potrivit de subtiri painea.
2.Prăjim baghetele într-o tigaie până sunt aurii și crocante.
3.Le stropim cu puțin ulei de măsline și cine dorește le poate da și cu usturoi.
4.Ungem feliile crocante cu dulceața de roșii, crema de năut, crema de brânză și salată de vinete.
5.Pentru crostini dulci, ungem feliile crocante cu frișcă de casă.
6.Adăugăm topping-urile după cum doriți. Eu am format crostini cu:

Crostini sarate:
*Crostini cu...cremă de năut;
Cremă de năut, porumb Sun Food și cimbru;
Cremă de năut și rondele de sfeclă natur, salvie;
Cremă de năut, felii de roșii galbene și oregano;

*Crostini cu... dulceață de roșii;
Dulceață de roșii, ardei verde fâșii, cimbru, parmezan;
Dulceață de roșii și mazăre boabe, parmezan, muguri de mazare;
Dulceață de roșii, castravete rondele, rosie galbena, patrunjel;
Dulceață de roșii, năut prăjit și salata verde;

*Crostini cu...cremă de brânză;
Cremă de brânză,  inele de ceapă roșie,  baby morcovi, fire de chives și pătrunjel;
Cremă de brânză ou fiert, oregano, cubulețe ceapa roșie năut prăjit;

*Crostini cu...salata de vinete;
Salata de vinete cu inele de ceapă roșie,  baby morcovi, fire de chives și pătrunjel;
Salata de vinete cu morcov ras, felii de ridichi, cubulețe de ardei gras și pătrunjel tocat mărunt;

*Crostini dulci;
Frișcă de casă cu piersici caramelizate, alune glazurate, miere de albine și fir de cimbrișor.
Frișcă de casă cu ananas caramelizat si frunzulițe de mentă.

Pofta mare va doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu